Odată cu evoluția pandemiei COVID-19, testele serologice vor căpăta o importanță din ce în ce mai mare. Serologia (detecția anticorpilor specifici din ser) este un instrument foarte util în susținerea diagnosticului de COVID-19, mai ales în cazul pacienților simptomatici dar cu rezultate negative prin metode moleculare (RT-PCR), chiar dacă nu este metoda de elecție pentru diagnosticul precoce al infecției cu SARS-CoV-2, deoarece anticorpii apar abia după câteva zile de la infecție.

Testele serologice pot fi, de asemenea, utilizate pentru a depista cazurile oligo- sau asimptomatice, însă rolul cel mai important o au în evaluarea statusului imun al indivizilor respectiv în diagnosticul retrospectiv al infecției cu SARS-CoV-2. Țările cele mai grav afectate de pandemie precum Italia, Spania, Franța sau Anglia au recunoscut deja importanța testelor serologice și planifică testarea în masă a populației. Strategia de testare COVID-19, publicată în data de 4 Aprilie de către Departamentul de Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie include deja testarea în masă și așteaptă cu nerăbdare lansarea testelor comerciale fiabile pentru detecția anticorpilor specifici IgM și IgG anti-SARS-CoV-2 (https://www.gov.uk/government/publications/coronavirus-covid-19-scaling-up-testing-programmes). Rezultatele acestor teste pot avea un  impact imens atât pe plan individual cât și pe planul întregii societăți. Rezultatele pozitive pentru IgG la indivizii asimptomatici indică probabil instalarea imunității, ceea ce reduce semnificativ nivelul de stres datorat fricii de boală la persoanele testate. Prin evaluarea statusului imun al populației guvernele pot adapta măsurile de siguranță.

Mindray, cel mai important producător de dispozitive medicale și aliatul principal al luptei cu COVID-19 în China, se numără printre primii care au reușit să dezvolte testele pentru detecția anticorpilor specifici anti-SARS-CoV-2 utilizând tehnologia chemiluminescenței și a obținut toate certificările necesare pentru exportul și comercializarea acestor teste în Uniunea Europeană.

Testele pot fi efectuate pe platformele de imunologie Mindray și vor fi disponibile de la jumătatea lunii mai.